Preşedintele TNL Cluj, Gavrilă Iuga, a anunţat, în cadrul unei
conferinţe de presă, că liberalii vor iniţia şi o petiţie online în
semn de protest faţă de culoarea care predomină unele zone ale
municipiilor clujene şi a oraşului Huedin.
"Vom deschide o
petiţie online şi, după finalizarea campaniei electorale, pentru a nu
fi acuzaţi că amestecăm cu campania, TNL Cluj va organiza un marş de
protest prin municipiul Cluj-Napoca prin care ne vom manifesta
împotriva portocalizării municipiului", a afirmat Iuga.
Alexandru Stan, membru în conducerea PNL Cluj-Napoca, a susţinut, în
cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că PD-L încearcă să transforme
judeţul Cluj într-un mare sediu de partid.
"PD-L încearcă să transforme judeţul în sediul propriului partid. Un lucru care nu are cum să ne înfioare, având în vedere istoria recentă şi nu numai istoria recentă. Dacă ne aducem aminte, Gheorghe Funar ne enerva pentru că pe oriunde mergeam totul era roşu, galben, albastru, de la pubele, coşuri de gunoi, bănci", a afirmat Stan.
Acesta a reamintit că, în 2004, primarul ales atunci, actualul premier
în exerciţiu Emil Boc, a decis ca roşu englezesc să fie culoarea
mobilierului urban, însă "de atunci, cumva, culoarea s-a diluat şi s-a
transformat în portocaliul PD-L".
Toate municipiile clujene şi oraşul Huedin sunt conduse de primari PD-L, cu excepţia municipiului Dej, care îl are primar pe social-democratul Morar Costan.