Creditele vor putea fi acordate prin intermediul unei agenţii care va
funcţiona după o metodologie aflată, în prezent, în lucru. "Gândim
această agenţie şi ca o investiţie a statului în capitalul uman, tocmai
de aceea nu punem problema ca băncile, care au nevoie de garanţii
materiale. Astfel, studenţii ar face credite pe 10-20 de ani, iar o
parte din dobânzi sau din suma împrumutată ar fi acordate ca granturi
sau burse, dacă sunt respectate anumite condiţii. De exemplu, dacă
studenţii care apelează la credite îşi finalizează studiile la timp, cu
rezultate bune şi acceptă să lucreze în folosul statului român, atunci
nu trebuie să mai plătească o parte sau chiar toată suma împrumutată",
explică Remus Pricopie.
Modul în care va
funcţiona Agenţia nu a fost încă stabilit, deoarece există numeroase
neajunsuri în acordarea unor astfel de credite fără garanţii materiale.
"Nu ştim încă dacă Agenţia va fi un partener al băncilor private sau va
fi o bancă de sine stătătoare. Analizăm, încă, alături de specialişti
ai Băncii Mondiale, care dintre aceste soluţii este fezabilă", a mai spus Pricopie.