Arbitrul Tiberiu Lajos a plecat de la sediul DNA Piteşti, după ce a fost audiat timp de o oră şi jumătate de procurori, în dosarul de corupţie din arbitraj.
"Este un dosar destul de gros. De data asta nu am mai fost anunţat dacă trebuie să mai vin pentru alte audieri", a spus Lajos, la ieşirea de la sediul DNA Piteşti.
Tiberiu Lajos a mai fost audiat în cursul săptămânii trecute la DNA Piteşti, în scandalul de corupţie în fotbal în care sunt arestaţi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, patronul FC Argeş, Cornel Penescu, directorul hipermarketului piteştean PIC (aparţinând lui Penescu, n.r.), Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş, Cristian Libertatu.
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins ca fiind nefondate recursurile la decizia arestării preventive. Cei trei au fost arestaţi, joia trecută, şi sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi luat mai mulţi bani de la apropiaţii lui Cornel Penescu, pentru a favoriza echipa FC Argeş.