Managerii publicaţiei nu au precizat numărul exact al concedierilor, însă pierderile înregistrate îi pun cei de la Hearts în faţa unei dileme, aceea dacă să vândă sau să închidă The Chronicles. Potrivit reprezentanţilor, ziarul a mers "pe minus" încă din 2001, adică la doar un an după achiziţionarea lui de către importantul trust de presă.
Un alt cotidian patronat de acela§i grup, Seattle Post, se află într-o situaţie similară, din cauza pierderilor şi a reducerii încasărilor din publicitate.
În urmă cu doar câteva zile, preşedintele grupului, Cathie Black, afirma, într-un interviu preluat de AdAge, că evenimentele care apar în industria de comunicare, cum ar fi succesul anumitor publicaţii sau falimentul altora, nu trebuie legate neapărat de criză, care nu este decât o etapă a unui ciclu economic.