"Sunt onorată că voi fi în fruntea circuitului feminin care, de la înfiinţarea sa, acum 36 de ani, a devenit una dintre cele mai importante ligi sportive din lume", a spus Allaster.
Canadianca are 46 de ani, iar din 2006 a ocupat funcţii de conducere în cadrul WTA, dar a fost şi vicepreşedinte al Federaţiei Canadiene de Tenis. Ea l-a înlocuit în funcţie pe Larry Scott, care a plecat din fruntea WTA după 6 ani, el urmând să se dedice sportului universitar din SUA.
Tenis: Canadianca Stacey Allaster va fi noul preşedinte al WTA
