În câţiva ani, bucureştenii ar putea merge la serviciu cu telegondola. Proiectul aparţine Primăriei sectorului 2 din Capitală şi a fost discutat ieri, în cadrul întâlnirii pe care edilul Neculai Onţanu a avut-o cu experţii. Proiectul telegondolei ca mijloc de transport este gândit în două variante. Prima prevede un traseu scurt: porneşte din Dobroieşti, trece peste lacurile Fundeni, Plumbuita, Tei şi se opreşte în buza lacului Floreasca. Varianta lungă ar trebui să înceapă de la Lebăda şi să se termine în Herăstrău, trecând peste lacurile Pantelimon, Plumbuita, Dobroieşti, Fundeni, Tei şi Floreasca. Construcţia telegondolei în varianta lungă este însă condiţionată de acordul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a edilului sectorului1, Andrei Chiliman, şi a primarului din Pantelimon, întrucât lucrările de construcţii depăşesc graniţele sectorului 2. În cazul în care cei trei edili nu vor fi de acord cu proiectul primarului Neculai Onţanu, atunci acesta se va realize doar în varianta scurtă.