Astfel, oricare ar fi rezultatul verificărilor, medicii ar putea fi folosiţi ca martori, a declarat Ciprian Constantinescu, la ieşirea de la audierile care au avut loc, luni, la Poliţia Capitalei. Constantinescu a mai spus că el consideră că vina pentru moartea copilului său o poartă angajaţii Centrul Medical Unirea, însă "nu e vinovat, neapărat, anestezistul care era de serviciu în ziua în care s-a produs decesul".
Tatăl băieţelului a descris poliţiştilor tot ce s-a întâmplat pe 29 iunie, pas cu pas, de când a intrat pe uşa Centrului până când a murit micuţul.
Poliţiştii au anunţat, luni, că de marţi, 8 iulie, urmeau să înceapă procedura de citare a angajaţilor Centrului Medical Unirea, primul fiind citat, cel mai probabil, pentru ziua de miercuri, 9 iulie.
Reamintim că un băieţel de doar 3 ani a murit, pe 29 iunie, după ce a fost adus la Centrul Medical Unirea pentru un RMN, unde i s-ar fi făcut o anestezie.
Băiatul avea tetrapareză spastică şi a început să aibă probleme respiratorii după ce s-a încheiat examenul RMN. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de două ore. De asemenea, au fost chemate echipajele de la BGS şi SMURD.
Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea cere ajutorul unor medici din Austria
![Foto: www.expressibian.com](https://media.realitatea.net/multimedia/image/200907/w728/image_124690020425842600_1.jpg)