În opinia liberalului Tăriceanu, planul anticriză reprezintă o lungă înşiruire de vorbe politice fără conţinut concret, la care se adaugă măsuri neadecvate. Mai mult, fostul premier a afirmat că s-ar putea scrie un manual întreg despre ce nu trebuie făcut pe timp de criză economică, în care să fie incluse măsurile Guvernului Boc.
"Vă dau un simplu exemplu. Domnul Pogea este paralizat, el face socoteala ca un biet contabil, într-o manieră extrem de primitivă", a atacat Tăriceanu.
Fostul premier a dat asigurări că, în perioada următoare, liberalii vor face o analiză serioasă a planului anticriză prezentat de Cabinetul Boc şi vor prezenta, în detaliu, soluţiile de ieşire din criză.
"Am prezentat, pe blogul personal, un scurt plan anticriză pe patru domenii mari, pe care am să-l reiau cu acordul colegilor care sunt pe domeniu, şi, în perioada următoare, vom face o analiză foarte serioasă a planului anticriză prezentat de Cabinetul Boc - Geoană, extins cu preşedintele Băsescu, şi vom prezenta, în detaliu, soluţiile pe care noi le preconizăm pentru ieşirea din criză. După opt luni, nu este târziu să se adopte câteva măsuri bine ţintite, cu care România ar putea să iasă din criză la începutul anului viitor", a încheiat Tăriceanu.