Călin Popescu Tăriceanu a acuzat pe blogul personal guvernarea Boc de manevre comuniste la adresa sa, iar pe Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi le-a numit "Ioana d’Arc ale modernităţii".
"Tocmai m-am întors de la sesiunea extraordinară a Parlamentului, unde am văzut, împreună cu toţi românii, un circ de prost gust. Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea, adevărate Ioana d’Arc ale modernităţii, au jurat că banii aruncaţi pe publicitate electorală mascată fac parte, de fapt, din vastul program anti-criză al guvernului Boc. Şi au cerut să fie duse în faţa judecătorilor pentru a îşi dovedi nevinovăţia. Între timp, Parlamentul s-a transformat dintr-un for de dezbateri, într-un loc în care sunt tranşate răzbunări politice", comentează Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu continuă cu atacurile la adresa PD-L.
"Denunţul de factură comunistă al celor de la PD-L împotriva mea este răzbunarea pentru cei 2 ani de zile în care au trebuit să stea în băncile opoziţiei. Nu-i nimic, văd că recuperează acum prin sute de mii de euro care ajung în buzunarul patronilor unor firme de apartament", a încheiat Tăriceanu.