Mulţi bucureşteni au venit, au admirat, iar unii dintre ei chiar au cumpărat obiecte deloc ieftine pentru buzunarele afectate de criză. Unul dintre cele mai valoroase exponate ale târgului a fost un patefon de la începutul secolului trecut, în perfectă stare de funcţionare.
Şi pentru că e criză, munca de convingere a anticarilor a fost de două ori mai grea. Au avut însă un atuu - frumuseţea şi valoarea obiectelor.
Descrierile anticarilor, parcă desprinse din cărţile de istorie i-au convins pe mulţi bucureşteni care au uitat de criză şi au scos din buzunare bani mulţi pentru un unicat. Alţii s-au rezumat la a le admira cu un ochi de colecţionar expert. Târgul anticarilor a avut în program şi o paradă a maşinilor de epocă.