Locurile de muncă sunt în Marea Britanie, Irlanda, Germania, Danemarca,
Norvegia, Suedia, Olanda, Austria, Franţa, Malta, Spania, Australia,
Noua Zeelandă, Orientul Mijlociu şi Îndepărtat.
Cele mai mici
salarii oferite în cadrul Târgului Internaţional de Cariere Medicale
sunt cuprinse între 2.000-3.000 de euro pe lună, pentru posturi în
Germania care se adresează medicilor tineri şi proaspeţilor absolvenţi.
Medicii seniori, cei mai cautaţi, pot obţine salarii ce ajung şi la
10.000-12.000 de euro pe lună în Marea Britanie şi ţările scandinave.
Printre specializările medicale cu cea mai mare căutare se numără
anestezia, medicina de urgenţă, radiologia, chirurgie ortopedică şi
psihiatria.
Pe lângă pachetul salarial extrem de atractiv pentru medicii români,
agenţiile de recrutare internaţionale pot să ofere, gratuit, şi alte
avantaje, cum ar fi cursuri de limbă gratuite pentru medicul respectiv,
analize de sânge necesare angajării, consultanţă pe parcursul
întregului proces de înscriere, relocare şi aranjamente de călătorie.
Organizatorii aşteaptă un număr de vizitatori cel puţin egal cu cel de
anul trecut. "Ne aşteptăm să avem peste 1.500 de vizitatori, cât au
fost anul trecut, când oferta cuprindea circa 1.500 de job-uri", a
precizat Simona Oprea, PR manager la compania Huston
NPA, care susţine campania de promovare a evenimentului în România.
Pe lângă târgul găzduit, în Capitală, de Universitatea de Medicină şi
Farmacie "Carol Davila", organizatorii târgului, compania poloneză de
recrutare Hearty Europe LLC, au pregătit un eveniment similar şi la
Cluj-Napoca, la Hotel City Plaza, în perioada 23-24 octombrie.
Intrarea este liberă, iar vizitatorii sunt aşteptaţi vineri între orele
11.00 şi 18.00, iar sâmbătă între 10.00 şi 16.00.
Salariile mult mai mari decât cele din România reprezintă principalul
motiv al exodului personalului medical în străinătate. Spitalul de
Urgenţă Floreasca din Capitală, de pildă, înregistrează un deficit
semnificativ de medici specialişti în anestezie, terapie intensivă,
imagistică şi dializă, după ce peste 60 de doctori au plecat, în acest
an, în străinătate, pentru lefuri mai mari, a declarat
în septembrie, directorul spitalului, dr. Mircea Beuran.