Să fii călător în această depresiune așezată molcom între patru masive muntoase este o sarcină grea - nu știi ce să vezi mai întâi, unde să te duci prima oară, unde să zăbovești mai mult.
Aşezată în nord vestul Transilvaniei, Ţara Haţegului se mândreşte cu vecini impozanţi. Este străjuită de munţii Poiana Ruscă, de munţii Ţarcu, de masivul Şureanu şi de Retezat. Oriunde te-ai uita găseşti ceva care să-ţi fure privirile şi să te facă să te îndrăgosteşti iremediabil de această zonă.
Orașul Haţeg, aflat în inima depresiunii, este punctul nostru de plecare. Prima oprire - comuna Densuş, acolo unde se află cea mai veche biserică din ţară. În lăcaşul de cult construit din bolovani de râu şi din ruine antice cu inscripţii latine se mai ţin şi astăzi slujbe.
Originea acestei biserici din piatră este şi acum constroversată. Unii istorici spun că ea a fost ridicată pe fundaţia unui templu închinat zeului Marte, alţii susţin că aici a fost iniţial un mausoleu închinat unui general roman ucis de daci, în timp ce Nicolae Iorga plasează biserica în ultima parte a secolului al XIII-lea.
Mica biserică din piatră a fost vizitată de oaspeţi celebri precum Prinţul Charles sau amabasadori ai SUA în România. Nu ne mirăm, pentru că locurile îţi taie răsuflarea.
Mergem mai departe, în satul Peşteana, la 10 kilometri distanță. Spre o mlaştină despre care bătrânii locului spun că nu are fund şi că ascunde multe mistere.
Curioşi să-l vedem, apucăm pe drumul indicat de o bătrână. Ne bucurăm de aceste locuri. Câmpii nesfârşite cu plete verzi, poieniţe colorate, izvoare molcome şi peste toate, un vânt călduţ. Lacul este ascuns după câteva culmi de dealuri, printre păduri. Cu greu îţi dai seama că această zonă joasă şi umedă a fost cândva un lac adânc şi întunecat care a născut atâta teamă printre oameni.
Aproape secat acum, din tăul fără fund au mai rămas doar poveştile bătrânilor. Poveşti atât de înfricoşătoare încât doar turiştii se mai aventurează până aici, în timp ce localnicii se ţin departe de acest teren mlăştinos.
Ţinem cont totuşi de sfatul sătenilor şi nu zăbovim mult. Luăm din nou drumul satului. Peisajele de basm şi cântecul certăreţ al greierilor ne amintesc de copilăria la ţară şi de jocurile care ne bucurau cândva sufletele.
Cum apusul se întrezăreşte deja, ne grăbim spre următorul punct pe harta drumeţiei noastre. Chiar la intrare în Munţii Retezat, satul Mălăieşti ascunde o altă poveste. Cea a unei cetăţi feudale de apărare, ridicată de nobilii secolului al XIV-lea.
Cetatea este aşezată strategic pe un deal, iar turnul, conservat integral, se zăreşte de departe. Locul are un farmec aparte specific cetăţilor construite de feudali în Europa.
Soarele care se ascunde uşor în spatele zidurilor cetăţii ne dă de veste că excursia noastră se apropie de final. Plecăm, mai ştiutori şi mai bogaţi sufleteşte, hotărâţi să revenim şi pe alte drumuri din Ţara Haţegului.
