"La un moment dat mi se pusese pata, că m-am uitat la nişte reviste şi am văzut gagicile cu ţâţe şi stăteau tricourile mişto pe ele şi am zis: bă, nu cred că mi-ar sta rău cu ţâţe. Şi m-am dus iniţial şi mi-am pus cea mai mică mărime de ţâţe. Acum vreo doi ani jumate-trei, chiar mai mult. Medicul mi-a zis: „Oana, va fi o diferenţă atât de mică... Sunt prea mici. Dacă tot îţi pui, puneţi mai mari”. Eu, nu. Vreau aşa. Eu sunt delicată. Bineînţeles, după patru-cinci luni, am zis: „Vreau mai mari”. Mi-a pus mai măricele.
Am stat eu, am stat şi zic „bă, da tot nu prea se distinge că mi-am pus ţâţe. Iară l-am sunat pe medic – care ţine foarte mult la mine, d-aia m-a suportat. Zic: băi, vreau şi mai mari. Şi mi-am pus nişte ţâţe, fraaaate. N-aveai cum să nu le vezi. Încântată vreo jumătate de an... Mamă, eram mândră nevoie mare. Pepe mi-a zis:Bă iubire, sunt cam mari!"