Poliţia avea indicii că suspectul, Davon Crawford, se ascundea într-o casă dintr-un cartier foarte populat din oraşul Cleveland. Trupele SWAT au fost trimise pentru a supraveghea zona.
Imediat ce l-au identificat pe Crawford au intrat în casă. Căutând din cameră în cameră, bărbatul a fost găsit încuiat în baie. Înainte ca oamenii legii să îl reţină bărbatul s-a împuşcat şi a murit pe loc.
Americanul, în vârstă de 33 de ani, era bănuit că în noaptea de joi spre vineri şi-a ucis soţia, o cumnată şi pe cei trei copii ai ei. El mai fusese condamnat pentru crimă în urmă cu 14 ani.