Deocamdată nu a fost descoperită sursa acestor chimicale, cunoscute sub denumirea de anti-adrogeni, însă oamenii de ştiinţă cred ca ele ar putea proveni de la pesticide, de la poluarea industrială sau de la produsele farmaceutice.
Până acum s-a crezut că cele mai periculoase substanţe chimice, care au ca efect schimbarea sexului la peşti, sunt cele care mimau hormonul feminin, estrogen.
Noii poluanţi, descoperiţi în peste 30 de râuri din Marea Britanie, acţionează prin blocarea hormonului sexual masculin, testosteronul. Testele de laborator au evidenţiat însă că ele duc şi la reducerea cantităţii de spermă şi la deformarea aparatului genital.
Profesorul Charles Tyler, de la Universitatea Exeter, implicat în studiul acestor substanţe, susţine că un amestec de anti-androgeni şi imitatori ai estrogenului a afectat foarte grav viaţa sălbatică, însă ar putea avea efecte şi asupra oamenilor.
''Sunt mulţi factori care ar putea cauza creşterea ratei de infertilitate la bărbaţi, însă aceasta este un factor, necunoscut până acum, care ar trebui luat în considerare'', a precizat Charles Tyler, citat de dailymail.co.uk.
Oamenii sunt expuşi anti-androgenilor prin pesticidele din mâncare, poluare sau medicamente.