Presa britanică s-a adresat justiţiei pentru publicarea în detaliu a dovezilor pe care le are Guvernul britanic despre tratamentul la care a fost supus Binyam Mohamed, cetăţean britanic de origine etiopiană, deţinut la Guantanamo.
Judecătorii s-au consultat cu Ministerul de
Externe, iar consilierii juridici ai instituţiei au spus că Marea
Britanie riscă să fie privată de cooperarea antiterorism cu Statele
Unite, dacă justiţia permite publicarea detaliilor cerute de presă.
Judecătorii au decis că nu este în interesul general să dezvăluie în
detaliu riscurile la care ar fi expusă Marea Britanie, dacă Statele
Unite şi-ar înceta cooperarea. Ei spus însă că aceasta ar putea duce la
o "creştere considerabilă a pericolelor cu care se confruntă cetăţenii
din Marea Britanie, într-un moment în care persistă ameninţări
teroriste grave".
Potrivit judecătorilor de la Înalta Curte, avocaţii lui Miliband au
spus că ameninţarea unei revizuiri a cooperării, în cazul în care Marea
Britanie face publice documente legate de torturile de la Guantanamo,
există de mai mult timp şi continuă să existe după instalarea noii
administraţii americane.
Ministrul de Externe britanic a negat ulterior că Statele Unite ar fi
făcut presiuni asupra ţării sale. "Nu a existat nicio ameninţare din
partea Statelor Unite că vor întrerupe cooperarea în domeniul
informaţiilor", a spus Miliband. El a adăugat că Marea Britanie nu a
ignorat sau autorizat niciodată folosirea torturii.
Ministrul a
explicat însă că schimbul de informaţii cu Statele Unite este vital
pentru securitatea naţională şi se bazează pe păstrarea
confidenţialităţii. "Dacă aceasta ar fi pusă sub semnul întrebării, ar
apărea riscuri reale şi grave pentru continuarea schimbului de
informaţii cu orice guvern", a spus el.
Mohamed, arestat în Pakistan în aprilie 2002, a fost acuzat că a urmat
antrenamente în tabere Al-Qaida din Afganistan, alăturându-se apoi unei
celule din Pakistan şi plănuind un atentat cu bombă radioactivă în
Statele Unite.
Mohamed afirmă că s-a recunoscut vinovat, deşi nu este,
după ce a fost torturat într-o închisoare din Maroc. În octombrie, un
tribunal militar de la Guantanamo a respins acuzaţiile împotriva lui.
Mohamed este în greva foamei din 5 ianuarie, protestând faţă de faptul
că este în continuare deţinut, deşi nu a fost condamnat.
Un purtător de cuvânt al premierului Gordon Brown, citat de AFP, a
precizat că nu are cunoştinţă despre niciun fel de ameninţări americane
de întrerupere a cooperării împotriva terorismului. "Nu am discutat
detaliile acestui caz cu noua administraţie americană", a subliniat el.