Din toate magazinele de suveniruri din centrul oraşului poţi cumpăra aceste "mândrii" locale: berze de toate dimensiunile, inclusiv căciuli cu cioc şi cap de barză, sticle mai mici sau mai mari de vin, vase din ceramică cu desene tradiţionale. Dacă te încumeţi să faci cozonac, poţi achiziţiona cu 22 de euro chiar o formă rotundă cu gaură la mijloc asemănătoare cu cele de tartă de pe la noi în care să coci delicioasa prăjitură. Şi pentru că am vorbit de gastronomie, trebuie să amintesc de creme brulee şi tarte flambe, alte două delicatele locale pe care le-am gustat. Prima mi-a plăcut, a doua mai puţin. Şi da, am fost şi într-un magazin de brânzeturi, în care am fost chinuită de miros, dar m-am încăpăţânat să stau preţ de câteva minte cât să târguiesc ceva pentru cei de acasă. Din păcate nu a prea fost pe placul lor şi i-am înţeles perfect.
Cu excepţia orelor prânzului când centrul era foarte animat, m-am tot întrebat în cele câteva zile de şedere unde sunt oamenii. Străzile erau aproape goale, iar puţinii trecători pe care îi întâlneam vorbeau aproape în şoaptă. Un om care stă în Bucureşti şi merge la Strasbourg este frapat de liniştea din oraş. Şi punctualitatea este un punct foarte al strasburghezilor. În timp ce stăteam la coadă să iau un bilet de opt euro pentru o plimbare cu vaporaşul am întrebat dacă cel care tocmai pleca fără vreun pasager, nu ar putea să ne aştepte. Mi s-a răspuns că "programul trebuie respectat şi nu putem fi aşteptaţi". Chiar dacă a plouat pe durata întregii excursii cu vaporaşul, a meritat efortul. Râul L`Ill taie oraşul în două, aşa că am trecut pe lângă câteva dintre cele mai importante şi vechi clădiri cum ar fi cea în care Mozart a concertat în perioada copilăriei, Primăria sau cele unde îşi au sediul Instituţiile Europene.
A fost foarte plăcut şi să stau să beau o cafea la o terasă pe malul apei aşezată confortabil pe un şezlong. A fost o dimineaţă pe care nu o voi uita curând. Am făcut acelaşi lucru şi la una din terasele din centru unde m-am simţit la fel de bine, dar am fost înconjurată de ceva mai multă lume. Atunci am auzit pe cineva vorbind un amestec ciudat de franceză veche şi germană. Bănuiam că e vorba de limba alsaciană, ceea ce mi-a confirmat chelnerul.
Strasbourg-ul este un oraş care poate fi parcurs la picior dintr-un capăt în altul în jumătate de zi. Merită văzut totul. Centrul cu clădirile vechi şi cu măreaţa catedrală Notre Dame al cărui ceas are o precizie este recunoscută, parcurile, zona instituţiilor europene şi Muzeul de artă modernă unde puteţi admira şi opere ale pictorilor români. Parcul Orangerie impresionează prin mărimea sa, dar şi prin mica grădină zoo de unde nu puteau lipsi berzele. Ele nu sunt doar un simbol al oraşului care apare pe ilustrate sau în magazinele de suveniruri. Localnicii le iubesc şi se consideră norocoşi dacă vreuna îşi face cuib pe acoperişul caselor lor.
Cine are timp şi vrea poate face "drumul vinului". Pentru 40 de euro este plimbat de dimineaţă până seara prin câteva dintre podgoriile alsaciene, poate degusta vinuri şi servi un meniu tradiţional la prânz.
Ştiu că pentru mulţi români, Strasbourg-ul este oraşul unde îşi are sediul Consiliul Europei, CEDO sau Parlamentul European. Pe lângă asta, aş adăuga atmosfera boemă cu influenţe franceze şi germane, frumosul centru vechi sau centrul comercial Halles.
