Politicienii de valoare sunt cei care iau decizii dificile. În plus, le iau la timp. Au curajul să fie impopulari. Asta îi distinge de ceilalţi, o masă cenuşie de candidaţi, parlamentari, ministeriabili, miniştri, granguri locali. Instinctul de conservare îi îndeamnă să amâne deciziile grele, să nu răspundă întrebărilor cu miză puse de jurnalişti. E clar că nu le place să îşi asume riscuri.
Ei sunt cu ochii pe sondaje, îngrijoraţi că popularitatea lor scade, că partidul nu îi mai iubeşte dacă intră în coliziune cu o situaţie. E ca la spital, unde ţi se recomandă să te speli pe mâini cu spirt, să fii aseptic, adică să nu atingi nimic. Asta face ca dosarele să se adune, să aflăm că avem mari întârzieri. Că ne mişcăm prea încet. Toţi privesc înapoi, învinuind un guvern sau altul, un ministeriat sau altul: nu s-au făcut autostrăzi, nu s-a făcut reforma şcolii, că agricultura e la pământ, nu avem coduri etc. Auzim asta tot timpul. Uităm că acesta este comportamentul tipic al politicienilor: de a trece ca gâsca prin apă, ca să nu le reproşeze nimeni nimic. Nici bune, nici rele.