"Pentru echipa mea este al doilea meci consecutiv când rămâne în 10 oameni. Este a doua etapă în care echipa munceşte degeaba. Suntem o echipă muncitoare, încercăm să ridicăm capul, dar ne împiedică aceste greşeli de arbitraj. Nu se mai poate aşa ceva", a declarat furios Ştefan Stoica, în opinia căruia "nu a fost absolut nimic" la faultul lui Frăsineanu în propriul careu, în urma căruia s-a dictat penalty şi eliminare.
Tehnicianul a precizat că nu are ce să le reproşeze jucătorilor săi "pentru că au muncit". "Cu un om mai puţin şi la 0-2 e greu să revii aşa cum o face Barcelona", a adăugat antrenorul argeşenilor.
De partea cealaltă, antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat mulţumit de victorie, dar şi-a criticat elevii pentru numeroasele greşeli din repriza secundă. "Am obţinut primele 3 puncte în deplasare şi acestea sunt foarte importante pentru noi, mai ales că vin după victoria cu Universitatea Craiova. Jocul însă m-a nemulţumit. Am evoluat bine în prima repriză, dar după ce am avut superioritate jucătorii mei au făcut multe greşeli", a spus Grigoraş.
Tehnicianul a mai spus că va discuta cu jucătorii pe seama greşelilor comise, adăugând că ar fi fost inadmisibil ca în urma respectivelor erori echipa sa să facă egal să piardă, după ce a avut 2-0 şi superioritate numerică.
Poli Iaşi a învins-o pe Internaţional Curtea de Argeş, scor 2-0, într-un meci jucat vineri, în etapa a 7-a a Ligii I, şi a obţinut prima victorie în deplasare din această ediţie de campionat. Gazdele au rămas în inferioritate din minutul 43, când arbitrul a acordat penalty în favoarea ieşenilor şi l-a eliminat pe Frăsineanu, care a primit direct roşu după ce l-a faultat pe Bujor în suprafaţa de pedeapsă.