Ultimul succes al Stelei în faţa Rapidului, în Ghencea, s-a înregistrat pe 27 octombrie 2002, în prima parte a sezonului 2002-2003, când roş-albaştrii au câştigat cu 2-1, graţie reuşitelor lui Aliuţă (32) şi Falemi (76), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Bratu (51).
De remarcat că, la acel meci, pe banca tehnică a Rapidului se afla un alt actual dinamovist, antrenorul Mircea Rednic, în timp ce Steaua era condusă de pe margine de Victor Piţurcă. Dacă nu au mai învins de mult Rapidul, steliştii se pot consola că au totuşi un palmares bun, 41 de victorii faţă de cele 24 ale giuleştenilor, în timp ce 36 de partida s-au încheiat la egalitate.