"În momentul de faţă, spitalul are datorii de 17.778.000 de lei. O parte din aceste datorii sunt mai vechi de doi ani. Ca să fiu mai exact, 2.272.000 de lei sunt datorii acumulate până în 2007, diferenţa fiind facturi neonorate în 2008. Deocmdată nu am intat în incapacitate de plată, dar nu este exclus ca, în cazul în care nu se vor găsi soluţii de achitare a datoriilor vechi, să ne trezim că furnizorii nu ne mai aduc medicamente sau materiale sanitare”, a declarat Octav Oprescu, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit acestuia, în fiecare an, Ministerul Sănătăţii, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, alocă diverse sume pentru plata datoriilor vechi ale unităţilor spitaliceşti din ţară. "Ultimele datorii au fost achitate pentru spitalul din Slatina în 2007”, a precizat Oprescu.
Datoriile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina reprezintă facturi neachitate către furnizorii de medicamente, materiale sanitare, firma care asigură masa bolnavilor din spital, furnizorii de utilităţi şi alţi colaboratori.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă a mai declarat că, în urma scandalului declanşat după decesul pacientului din Drăgăneşti care a fost plimbat patru ore prin spital fără a primi îngrijiri, mulţi bolnavi din judeţ au cerut aprobarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să se trateze în spitalele din Craiova şi Bucureşti.
"Am solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt să-mi transmită numărul pacienţilor care au cerut să se trateze la spitale din alte localităţi, în special la cele din Craiova şi Bucureşti. Vreau să văd care sunt pacienţii pe care spitalul i-a pierdut în urma scandalului şi ce însemnau ei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a susţinut Octav Oprescu.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu este singura unitate spitalicească din Olt care are datorii. În aceeaşi situaţie se află şi Spitalul de Pneumoftiziologie Scornceşti, care datorează diveşilor furnizori peste 7 milioane de lei.