Spaniolii nu mai cumpără şi nu mai închiriază, deşi, pentru chirii, sunt reduceri de până la 20%.
În cazul vânzărilor de apartamente, preţurile au scăzut cu până la 50% în ultimele luni. Dacă acum un an, un apartament vechi de patru camere din Madrid costa aproximatv 250.000 de euro, acum poate fi cumpărat cu 150.000.
Nu doar constructorii pierd din cauza crizei economice. Mulţi dintre cei care s-au împrumutat la bănci ca să-şi ia o locuinţă, au probleme financiare şi nu-şi mai pot achita ratele.
Printre aceştia sunt şi români din Spania care riscă să rămână fără nimic. Mulţi şi-au vândut casele din România ca să achite avansul la noua locuinţă, iar acum nu mai pot rambursa creditele pentru că fie au rămas şomeri, fie băncile la care s-au împrumutat au crescut dobânzile.
Nici în Italia nu se mai cumpără case, iar vânzările au scăzut cu aproximativ 12% faţă de 2008. Există însă o explicaţie: în Peninsulă, preţurile la apartamente nu au scăzut mai deloc şi sunt în continuare foarte mari.
Un apartament de trei camere la Roma costă peste 300.000 de euro. În schimb, în Italia se înregistrează o creştere a cererilor pentru chirii.
Pentru că băncile italiene au avut o politică mai restrictivă în a acorda credite, nu sunt foarte mulţi cei care riscă să rămâne fără casele achiziţionate prin împrumut bancar.