Dacă aveţi o zi mai proastă şi simţiţi că îngheţata din frigider, shopping-ul sau meciul de fotbal nu vă aduc bună dispoziţie, atunci încercaţi reţeta noastră de... fericire. Se ia mai întâi o porţie de spanac, ajutorul de nădejde al lui Popeye Marinarul. Spanacul este un bun revigorant, pentru că este bogat în mult fier. Adăugăm nişte somon, renumit pentru aportul de acizi graşi Omega-3, care ne menţine sănătatea pe linia de plutire. Deşi ar trebui să ne ferim de făinoase, o cantitate mică de paste nu face nici un rău.
Nu mulţi sunt cei care iubesc brânza de soia, dar dacă o toleraţi adăugaţi-o în meniu, pentru că ne oferă un nivel ridicat de proteine fără grăsimi şi fără colesterol. Consumul de tofu este tot o alegere bună pentru un tonus ridicat.
V-aţi întrebat vreodată de ce vă simţiţi atât de bine după ce mâncaţi un pumn de seminţe de floarea soarelui? Seminţele sunt bogate în seleniu, nutrient cunoscut pentru capacitatea sa de a ne face instant să ne simţim mult mai bine şi mai fericiţi, chiar în timp ce o asimilăm în corp. La final beţi un pahar, două de lapte, pentru că veţi fi mult mai productivi şi evident sănătoşi. În plus, calciul este un bun antidot împotriva depresiei.