La Cimitirul Eroilor din Bucureşti, revoluţionarii au depus coroane de flori, apoi au plecat în marş până la Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană. Circulaţia a fost oprită pe Bulevardul Şerban Vodă şi Bulevardul Magheru. Organizaţiile de revoluţionari au adus şi o placă de comemorare în Piaţa Universităţii.
După 20 de ani, cei care au văzut Revoluţia cu ochii, recunosc că sunt încercaţi de un amestec de durere, dezamăgire şi regrete. \"Noi nu pentru aşa ceva am luptat, nu pentru înfometarea poporului, pentru distrugerea industriei, învăţămânutului şi a sistemului de sănătate, nu pentru asta am ieşit în stradă\", a spus unul dintre revoluţionari.
O slujbă de pomenire a victimelor Revoluţiei din 1989 a avut loc şi în Cluj-Napoca. Revoluţionarii şi urmaşii victimelor au depus jerbe şi coroane de flori în locurile în care s-a tras în manifestanţi şi apoi au pornit în marş prin oraş.