Liderii SNPPC au anunţat că au epuizat toate formele de negociere cu MAI şi prin urmare consideră că unica soluţie care le-a ramas, a fost acţionarea în instanţă.
Practic, sindicaliştii doresc anularea ordonanţei MAI 269 din 2009 care prevedea cele 10 zile de concediu fără plată impus tuturor angajaţilor din structurile componente ale ministerului de interne.
Conducerea SNPPC aduce ca argument în favoarea initiativei sale, faptul că în alte ministere, cum ar fi cel al educaţiei sau al justiţiei, numărul zilelor de concediu fără plată au fost diminuate.
Liderii sindicatului le cer tuturor angajaţilor să refuze în momentul de faţă, mai mult de 2 zile de concediu fără plată, să vină la muncă şi să urmărească dacă sunt trecuţi prezent, mai ales dacă au fost chemaţi la muncă în zilele lor libere.