’Personajele politice marcante, în mod populist, plasează pensiile militare în afara sistemului public de pensii cu scopul evident de a nu aplica majorarea procentuală promisă pensionarilor civili. Revendicările noastre vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare și în acest sens protestăm pentru aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022 și indexarea pensiilor militare cu indicele inflației”, spun sindicaliștii.
În perioada 1-31 decembrie vor completa notificările către unități, în care își vor exprima dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care polițiștii nu le aveau în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022.
Proteste vor avea loc în 13-15 decembrie 2021 în fața Prefecturilor în anumite județe, în data de 16 decembrie 2021 între 10:00 – 14: 00, în fața MAI, în data de 17 decembrie 2021, între 10:00-12:00, în fața sediului PSD, iar între orele 12:00-14:00 în fața sediului PNL, urmând ca între 14:30-16:00 protestul să fie în fața sediului UDMR.
‘’Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o toate partidele, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022”, spun sindicaliștii Europol.