FSLCP aduce la cunoşţinta opiniei publice faptul că în situaţia în care nu se va emite actul normativ, aşa cum a fost el negociat cu partenerii sociali, Federaţia va declanşa, începând cu data de 1 aprilie 2009, acţiuni de protest la sediul Guvernului României.
"Modul necorespunzător în care Comisia Europeană a fost informată de către autorităţile române în legătură cu necesitatea acordării unor subvenţii către fermieri pentru achiziţionarea de îngrăşăminte chimice, ne face să credem că într-o manieră absolut tendenţioasă nu se doreşte realizarea acestui lucru din motive obscure şi subiective pe care nu considerăm necesar să le detaliem, însă pe care mass-media le-a semnalat deja", se mai precizează în comunicat.
În acest context, FSLCP solicită demisia ministrului Agriculturii, domnul Ilie Sârbu deoarece consideră că acesta este principalul vinovat pentru neacordarea subvenţiilor către fermieri.