Simona Halep a fost în centrul atenției presei internaționale, care i-a alocat spații ample, atât pe site-uri, cât și în ziare și la televiziuni.
În "La Gazzetta dello Sport", prestigioasa publicație italiană, au apărut cuvinte formidabile despre sportiva noastră. "Simona Halep, un caracter care o face foarte populară, într-o lume plină de rivalități și invidie. O jucătoare mereu modestă și legată de familie și țară", a scris La Gazzetta dello Sport.
"Deja numărul 1 în lume, Simona Halep a dovedit că poate câştiga şi un Grand Slam", a titrat și The New York Times.
"Simona a câştigat în cele din urmă trofeul pe care îl aştepta de atâta timp. Românca avea trei finale de Grand Slam pierdute", a notat și ESPN.
Conform BBC, "ocupanta primului loc în clasamentul WTA a câştigat, în sfârşit, primul turneu de Grand Slam din carieră, după o revenire spectaculoasă în finala de la Roland Garros cu Sloane Stephens".
Simona Halep revine astăzi în ţară, după ce a câştigat turneul de la Roland Garros. Sportiva noastră ajunge pe Aeroportul Henri Coandă la ora 16:15.
Citește și: UPDATE Ceremonia în care Simona Halep va prezenta trofeul va fi ÎN INTERIORUL Arenei Naționale
Apoi, sportiva în vârstă de 26 de ani va prezenta o copie a trofeului cucerit la Roland Garros, în cadrul unei ceremonii care va fi organizată, de la ora 20:00, în fața Arenei Naționale din Capitală, nu pe stadion.
Simona Halep a cerut inițial o aprobare pentru un eveniment într-o piață, dar Primăria București l-a programat în fața Arenei Naționale, nu pe stadion, "din cauza timpului prea scurt pentru aprobările necesare", conform GSP.
Astfel, Simona Halep le va prezenta românilor, în fața Arenei Naționale, copia trofeului cucerit la Roland Garros. Replica trofeului Suzanne Lenglen, atribuit campioanelor de la Roland Garros, este copia fidelă a cupei câștigate de Simona Halep la Paris. Originalul rămâne la Federația Franceză de Tenis.