Noemi Letizia şi-a petrecut cea de-a 18-a aniversare împreună cu Berlusconi, spre disperarea soţiei acestuia, Veronica Lario.
După ce scandalul a ţinut primele pagini ale ziarelor din Italia, premierul Italian spune acum că acele articole au reprezentat o încălcare a intimităţii modelulului.
"Mi-e scârbă de aceste ziare. I-au încălcat dreptul la intimitate şi viaţa privată a familiei sale," a spus el.
Politicianul este acum acuzat că şi-a petrecut un revelion cu tânăra, pe când aceasta avea doar 17 ani, la vila lui din Sardinia. Berlusconi a invitat-o la vila lui împreună cu fiul său Piersilvio, iubita acestuia şi un grup de prieteni apropiaţi, potrivit presei italiene.
Iar o investigaţie făcută asupra veniturilor lui Noemi, arată că aceasta deţine trei apartamente şi un magazin în Napoli.
Liderul opoziţiei italiene, Dario Franceschini, spune că vrea să o invite pe soţia lui Berlusconi la o întâlnire.
Franceschini a declarat într-o revistă italiană: "Este o femeie într-adevăr foarte inteligentă şi ar fi foarte interesant să mă întâlnesc cu ea. Dar nu ar trebui să vorbească despre soţul ei," a declarat el în revista Chi.
Silvio Berlusconi o apără pe tânăra de 18 ani, care a cauzat divorţul său
![Foto: REALITATEA.NET](https://media.realitatea.net/multimedia/image/200905/w728/image_124282265940531800_1.jpg)