"Dacă n-ar fi fost Traian Băsescu, aş fi votat cu Crin Antonescu. Mi-e simpatic Crin Antonescu. Este un domn civilizat, dar şi-a ieşit din fire în această campanie. A intrat în tonul ăsta dur. Este o persoană cu care îmi face plăcere să beau o cafea din când în când", a declarat Sever Voinescu.
Purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu a vorbit şi despre ceilalţi candidaţi care au intrat în cursa pentru Cotroceni.
"La Sorin Oprescu, apreciam aerul său rebel, dar a devenit extrem de grobian. Cu Kelemen Hunor, am fost coleg. Pare un om serios. La Mircea Geoană, îmi place perseverenţa. Este complet gol pe dinăuntru şi de aceea a avut o anduranţă uimitoare. Omul se ţine acolo", a mai spus Sever Voinescu.
Voinescu a mai declarat că Băsescu are o personalitate marcantă şi este convins convins că va câştiga şi al doilea mandat şi "va fi un om influent în partid".