Senatorii din Comisia Juridică au adoptat un amendament al senatorului UDMR, Cseke Attila, care a propus eliminarea din OUG 61/2009 a prevederii care dădea posibilitatea Guvernului ca "după adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate, sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare".
De asemenea, membrii Comisiei juridice au decis să menţină obligativitatea studiilor de impact pentru proiectele de lege de importanţă pe care Guvernul le iniţiază, dar nu şi în cazul celor pentru care îşi asumă răspunderea. Totodată, din textul OUG 61/2009 a fost eliminată obligativitatea ca proiectele de acte normative "să cuprindă, dacă este cazul, măsuri legislative privind soluţionarea conflictului între acte normative de categorii diferite, potrivit principiului ierarhiei normelor de nivel superior", pe motiv că prevederea nu-şi are rostul.
După adoptarea amendamentelor, senatorul PSD, Ioan Chelaru, a propus adoptarea unui raport de respingere în cazul Ordonanţei de Urgenţă, propunere care a căzut la vot. În momentul în care preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, urma să supună votului raportul de adoptare, cu amendamente, a OUG 61/2009, senatorul Chelaru a anunţat că trebuie să plece la şedinţa Biroului Permanent Reunit, Comisia rămânând fără cvorum de lucru. Astfel, senatorii jurişti trebuie să ia o decizie finală într-o şedinţă viitoare în privinţa raportului de admitere, şi cu această propunere Ordonanţa să fie supusă votului în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.
Guvernul a modificat recent Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiectul de OUG prin care a fost modificată Legea fiind iniţiat de Ministerul Justiţiei.
Potrivit modificărilor aduse, "după adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare".