În 1972, naţionala României, cu Mircea Lucescu printre jucătorii de bază, rata calificarea la turneul final al Campionatului European în urma unei "triple" cu Ungaria (1-1 la Budapesta, 2-2 la Bucureşti, 1-2 la Belgrad). Dacă pe atunci Lucescu junior visa să învingă Ungaria "la ea acasă" cu 7-0, acum el admite că un asemenea scor este imposibil.
"În '72, tatăl meu a venit acasă trist, după acea triplă pierdută în faţa Ungariei pentru calificarea la Campionatul European. I-am promis că, atunci când voi fi mare, voi juca împotriva Ungariei şi o voi bate cu 7-0 la ea acasă", a povestit selecţionerul marţi, la conferinţa de presă susţinută la Budapesta.
După 37 de ani, Răzvan Lucescu a ajuns antrenor al reprezentativei
României, iar acum este ora răzbunării.
"Acum nu poate fi vorba de 7-0, în niciun caz, dar e o poveste din copilărie şi pe mine mă motivează foarte mult. Suntem o echipă cu jucători profesionişti, responsabili, ştim că trebuie să intrăm pe teren cu gândul numai la victorie", a adăugat selecţionerul, care îşi doreşte un meci lipsit de probleme: "La Budapesta vreau un meci cu fair-play, să nu se uite că jucăm pentru Marian Cozma. E un pas de intrare în normalitate".
Selecţionerul a apreciat din nou efortul făcut de căpitanul Cristian Chivu, care a ţinut să joace în acest amical, în ciuda faptului că a avut o vară grea, cu numeroase deplasări dificile cu echipa sa de club. "Cristi este un jucător de valoare deosebită şi ştie foarte bine să se gestioneze. Şi-a dorit foarte mult să fie alături de noi aici, la Budapesta. Pentru colegii lui este important că va fi alături de ei şi a transmis un mesaj extraordinar grupului prin dorinţa lui de a fi aici", a spus Lucescu.
Naţionala României va susţine miercuri, de la ora 21.00, un meci amical cu reprezentativa similară a Ungariei. Partida va avea loc pe stadionul Ferenc Puskas, din Budapesta, şi se va disputa în memoria fostului handbalist român Marian Cozma, ucis în Ungaria, în luna februarie.