Şeful statului l-a decorat post-mortem pe Grigore Vieru "în semn de
recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a
militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului,
pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în
sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de
aceeaşi limbă".
În 2000, Grigore Vieru a fost decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu"- 150 de ani de la naştere.
Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, poetul a suferit un
grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La exact 48 de
ore după accident, inima lui Vieru a încetat să bată, pe fondul unor
politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi
organelor.
Considerat cel mai mare poet contemporan din Republica Moldova, Grigore
Vieru ar fi împlinit 74 de ani la 14 februarie. Poetul s-a născut în
anul 1935, în localitatea Pererâta, aflată acum pe teritoriul
Republicii Moldova. A debutat în anul 1957, pe vremea când era student
la Chişinău, cu o plachetă de versuri pentru copii. Ulterior, în 1968,
se remarcă cu volumul de versuri lirice "Numele tău", cartea devenind
obiect de studiu în universităţi în chiar anul apariţiei.