Bomba arestărilor din fotbal a explodat de la ouă stricate
Procurorii DNA au ajuns la recentele arestări din fotbal pornind de la o altă anchetă, în care managerul firmei lui Cornel Penescu dădea mită la Protecţia Consumatorilor. Liviu Ilie Făcăleaţă, managerul SC PIC SA, hipermarketul din Piteşti deţinut de Cornel Penescu, patronul FC Argeş, era urmărit iniţial de DNA pentru mituirea cu 4.000 de euro a fostului inspector-şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, Dan Libertatu, pentru ca acesta fie să nu amendeze societatea pentru neregulile constatate, fie să-l informeze când urmau controale ale inspectorilor din subordine, susţin surse judiciare, citate de Cotidianul. Din interceptările convorbirilor telefonice ale lui Făcăleaţă a apărut însă surpriza: aghiotantul lui Penescu se ocupa şi de mituirea unor arbitri din Liga I pentru ca aceştia să favorizeze FC Argeş. Omul de afaceri Cornel Penescu, arestat după decizia Tribunalului Argeş, mituia arbitri care conduceau meciuri ale echipei FC Argeş, prin intermediul lui Liviu Ilie Făcăleaţă, managerul firmei sale, SC PIC SA Piteşti, însă doar în funcţie de prestaţia acestora.
Şeful DNA Piteşti: „Vor urma şi alte arestări în fotbal!”
Scandalul de corupţie care macină fotbalul românesc a produs deja victime de calibru, iar ciclonul anunţă ravagii şi mai mari. Primii doi oameni din ierarhia Comisiei Centrale a Arbitrilor, preşedintele Gheorghe Constantin şi vicepreşedintele Marcel Lică, au fost deja scoşi din circuit pe uşa din dos. Primul a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită, iar cel de-al doilea s-a autosuspendat, fiind implicat în acelaşi dosar. De asemenea, arbitrii care apar în dosarele procurorilor (Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean, Tiberiu Lajos, Marcel Savaniu, Lucian Dan şi Dan Roşu) au fost reţinuţi de la delegări şi urmează să se prezinte pentru audieri, începând de azi, la DNA Piteşti. Cu luni în urmă, Călin Nistor, şeful DNA Piteşti, promitea arestări spectaculoase, care se vor finaliza cu condamnări. În exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, Nistor a reconfirmat ieri că multe persoane urmează să dea „cu subsemnatul” la DNA şi că unele dintre ele vor fi chiar încătuşate! Mulţi dintre aceşti oameni au legături sau fac parte din lumea fotbalului! „Cornel Penescu nu a fost urmărit doar pe linia coruperii arbitrajelor. Sunt mai mulţi oameni importanţi în vizorul nostru şi, în următoarea perioadă de timp, vor urma şi alte arestări. Când punem mâna pe cineva, trebuie să avem probe irefutabile, pentru ca finalitatea să se traducă prin condamnări”, a spus Nistor.
Băsescu, PD-L și PSD se bat pe un milion de voturi ale basarabenilor
Conflictul diplomatic declanșat de Vladimir Voronin i-a ridicat mingea la fileu președintelui Traian Băsescu. Simplificarea acordării cetățeniei române moldovenilor de dincolo de Prut, anunțată de Băsescu, ascunde și un interes electoral din partea Palatului Cotroceni. Cu alte cuvinte, câteva sute de mii de basarabeni, dacă vor deveni cetățeni ai statului român anul acesta, vor avea dreptul să voteze la alegerile prezidențiale din toamnă. Miza a fost „simțită” și de reprezentanții partidului condus de Mircea Geoană, și el unul dintre prezidențiabili. Ieri, doi deputați PSD au prezentat un proiect de lege prin care solicită recunoașterea cetățeniei române, în regim de urgență, pentru toți cei care au dobândit această calitate, „prin naștere, până la data de 22 decembrie 1989” și nu au renunțat la ea. Mai mult, prevederea se aplică inclusiv descendenților până la gradul II. Voronin i-a avertizat pe parlamentarii basarabeni, care posedă și cetățenia română, că mai au o săptămână ca să decidă ce preferă: mandatul de deputat sau cetățenia României. Traian Băsescu avertizase că se va adresa la CEDO dacă deputații basarabeni vor fi siliți să renunțe la cetățenia română. Autoritățile bolșevice ar putea chiar interzice dubla cetățenie, construind acolo un alt Belarus, dacă Bucureștiul va da o lege permisivă, prin care numărul cetățenilor români va crește excesiv, crede Gardianul.
Complicii europeni ai lui Voronin
Raportul comun OSCE, UE și al Consiliului Europei, care girează alegerile din Republica Moldova, a fost făcut de simpatizanți ai Kremlinului, susține Ziua. Kalman Mizsei, Marianne Mikko și David Wilshire sunt adversari notorii ai României și agenți de influență ai Rusiei. Reprezentantul UE, ungurul Mizsei, a lăudat de-a lungul timpului „pluralismul“ și „societatea civilă“ din Transnistria și a atacat România. Trimisul Parlamentului European (PE), estoniana Mikko, este o fostă ziaristă comunistă care s-a remarcat prin declarații acide la adresa lui Traian Băsescu. Cel mai activ agent a fost David Wilshire, de la Consiliul Europei, care a scandalizat opinia publică după ce a acuzat Georgia de agresiune împotriva Rusiei și a făcut un lobby deșănțat, dar fără succes, pentru ca Putin să-și pună omul în fruntea APCE. Graba cu care trimișii Bruxelles-ului au întocmit raportul și au declarat că alegerile au fost corecte a dat de gol intențiile sforarilor. Represiunea de la Chișinău și activitatea raportorilor au făcut obiectul unei dezbateri în Comisia de Politică Externă a PE. Rezoluția adoptată de Comisie, la inițiativa eurodeputaților PDL-PPE Nazare și Marinescu, va fi discutată în plen. Baroneasa Emma Nicholson a declarat că raportul întocmit de OSCE „nu reflectă realitatea. A fost publicat prea repede“. „Sunt foarte îngrijorată pentru tinerii care au avut o reacție adversă față de declarația președintelui Voronin“, a mai spus baroneasa. Directorul Institutului pentru Politici Energetice de la Moscova e de părere că Voronin a aplicat o strategie folosită de regimurile semidictatoriale pentru întărirea pozițiilor politice.
O nouă trăsnaie: toate orele de sport, sâmbăta
După ce a tăiat din orele de sport de la liceu, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a făcut ieri o nouă propunere vizavi de orele de educaţie fizică ale elevilor. Ministrul a declarat că vrea ca toate orele de sport să se desfăşoare într-o singură zi pe săptămână, sâmbăta, pentru ca acestea să nu se mai intercaleze cu celelalte materii. Prezentă la Comisia pentru Învăţământ din Senat, Andronescu a criticat actualul sistem în care orele de sport sunt urmate de alte ore de curs, susţinând că nu e o soluţie „prea fericită”. „Majoritatea copiilor sunt scutiţi de părinţii lor şi pentru că ora de sport este intercalată între celelalte ore“, a explicat ministrul. Pentru a-şi susţine ideea, ministrul a ţinut să amintească faptul că, pe vremea când ea era în liceu, profesorii îi antrenau pe elevi în competiţii aproape la fiecare sfârşit de săptămână şi nimeni nu se supăra. Specialiştii demontează propunerea ministrului şi spun că elevii nu vor veni să facă sport la şcoală la sfârşit de săptămână. „E cea mai proastă soluţie. Orele de sport au fost intercalate cu celelalte pentru ca elevii să se relaxeze. Tocmai ăsta e rolul lor, de a destresa copiii după materiile dificile”, a declarat Călin Cătălin, reprezentantul Asociaţiei Galaxia Sport, pentru Adevărul.
Tichetele pe un an ale Elenei Udrea costă cât impozitul forfetar strâns în patru ani
Introducerea tichetelor de vacanţă, consfinţită recent de Guvern, va face o gaură de două miliarde de lei la bugetul de stat, conform estimărilor Ministerului de Finanţe. Aceleaşi Finanţe estimează, prin vocea ministrului Gheorghe Pogea, că va încasa din impozitarea forfetară a companiilor circa 350 de milioane de lei anul acesta, în cele opt luni în care este aplicabilă. Asta înseamnă, după un calcul simplu, că pentru a acoperi cheltuiala cu tichetele de vacanţă este nevoie de aplicarea impozitului forfetar (dacă încasările se menţin la acelaşi nivel) patru ani. Asta dacă se iau în considerare datele oficiale, respectiv că „gaura” dată de tichete este de numai două miliarde de lei şi că forfetarul chiar va aduce atâţia bani la stat. „Nu cred că estimarea Finanţelor privind impactul tichetelor de vacanţă este corectă. Poate este vorba despre două miliarde de euro, nu de lei. În acelaşi timp, nu cred nici că prin aplicarea impozitului forfetar se vor strânge atât de mulţi bani la buget. Eu cred că ambele măsuri sunt la fel de ineficiente. Nu promovarea turismului intern ne va scoate din criză şi nu impozitul forfetar va aduce veniturile de care este nevoie la bugetul de stat”, a declarat pentru Gândul Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată.
Marian Sârbu, ministrul Muncii: Nu cred că salariul mediu va mai creşte anul acesta
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, are o misiune grea în 2009. Ministerul pe care-l conduce nu trebuie doar să găsească instrumentele necesar pentru a ţine în frâu rata şomajului sau să găsească bani suficienţi pentru a plăti pensiile şi ajutoare de şomaj, ci trebuie să şi modifice câteva legi extrem de importante pentru actuala conjunctură. La cererea expresă a FMI, România trebuie să renunţe la sistemele paralele de salarizare a bugetarilor, în favoarea unui singur act normativ, decizie care are toate şansele să genereze un veritabil cutremur în coaliţia la putere. În interviul acordat Business Standard, ministrul Marian Sârbu spune că nu se teme că românii care s-au stabilit în străinătate se vor întoarce în ţară pentru a îngroşa rândurile şomerilor. Sârbu nu crede că anul acesta va fi posibilă majorarea salariului minim şi ocoleşte un răspuns clar în ce priveşte majorarea salariilor bugetarilor, apelând la înţelepciunea liderilor sindicali.
Ionuț Dolănescu, dat în judecată de fratele său
Fii regretatului interpret de muzică populară Ion Dolănescu au ajuns la tribunal pentru a-și împărți moștenirea. Frații s-au dat în judecată formal, pentru că succesiunea pe averea de două milioane de euro nu putea începe la notar. Fiul cel mare al artistului, Dragoș Carlos Antonio Valenciano, stabilit de mulți ani în Costa Rica, a fost cel care a deschis, în urmă cu două zile, procesul de partaj succesoral, la Judecătoria Sectorului 2 din Capitală. „Nu este vorba de nici un conflict între frați, care s-au înțeles întotdeauna foarte bine. Din cauza unor chestiuni juridice, succesiunea nu a putut fi demarată, ca de obicei, la notar", a explicat avocatul lui Dragoș, Silvia Dârdâiac, pentru Cancan.
Țeapa AC/DC
3.000.000 de euro! Atât ar fi putut obţine organizatorii festivalului „Bucharest Rock Arena”, după ce au aruncat pe piaţă marea bombă: „AC/DC - cap de afiş”. Românii se îngrămădeau să-şi cumpere bilete, fără, însă, ca reprezentanţii celebrei formaţii să-şi dea acordul pentru show-ul de la Bucureşti. Ieri, frauda de la Bucureşti a fost anunţată şi pe pagina oficială a trupei, www.acdc.com. „Organizatorii din Bucureşti au promovat în mod fals un concert la Bucharest Rock Arena, evenimentul de două zile care s-ar fi desfăşurat pe 30 şi 31 mai 2009. Biletele pentru concert au fost comercializate atât pe internet, cât şi în mod fizic, la diferite puncte de vânzare”, scrie site-ul oficial.
În acest timp, afişele lipite în grabă prin Capitală erau rupte, iar peste 8.000 de români se trezeau că au dat degeaba bani pe bilete. Şi nu puţini, ci 250.000 de euro, bani care urmau să intre în contul firmei organizatoare. „Dacă scenariul le-ar fi ieşit, organizatorii aşa-zisului eveniment, cei de la Playcool, ar fi obţinut trei milioane de euro”, a declarat pentru Libertatea Andrei Tuturugă, reprezentantul Ticketpoint, firma care comercializa biletele. Firma „Playcool” a fost înfiinţată luna trecută, de către doi frați israelieni, și are sediul social într-un apartament de bloc.