"Mâine, la Palatul Republicii, se va desfăşura o şedinţă a PCRM la care
se vor discuta probleme interne de partid", a declarat liderul PLDM,
Vlad Filat.
La rândul său, liderul PD a spus că, după mai multe
discuţii, s-a ajuns la un consens. "Propunerea lui Dumitru Diacov ca
următoarea şedinţă să se desfăşoare la 4 septembrie n-a fost o decizie
a PD, ci doar o idee", a precizat Lupu.
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a cerut, în încheierea
dezbaterilor de miercuri din Parlament, la care au participat doar
deputaţii liberal-democraţi, convocarea următoarei şedinţe pentru
vineri, zi pentru care şi comuniştii au anunţat o şedinţă parlamentară.
Solicitarea a părut să provoace surpriză în rândurile deputaţilor din
Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), care deţin majoritatea de 53
de mandate în actualul Parlament. Şedinţa de vineri era anunţată de
comunişti ca o continuare a celei din 28 august, când, în încercarea de
a boicota prima zi a lucrărilor Legislativului, comuniştii au cerut o
pauză până la 4 septembrie. Atunci, şedinţa a fost continuată de
majoritatea din AIE, care a ales şi preşedintele Parlamentului, pe
liberalul Mihai Ghimpu.
"Noi suntem o Alianţă declarată şi trebuie să ne demonstrăm coeziunea",
a declarat Diacov, despre care preşedintele Voronin spunea acum câteva
săptămâni că "el ştie ce face" şi cu el "se poate discuta".
Preşedintele Parlamentului, liberalul Mihai Ghimpu, şi preşedintele
Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, au spus însă că data viitoarei
şedinţe va fi anunţată ulterior, după consultări în cadrul AIE.
Preşedintele PD, Marian Lupu, a declarat pentru presă că ar fi logic ca următoarea şedinţă a Parlamentului să aibă loc după decizia Curţii Constituţionale, care a fost sesizată marţi chiar de către comunişti să se pronunţe pe marginea legalităţii primei şedinţe a Parlamentului şi a alegerii preşedintelui organului legislativ.
Potrivit lui Lupu, Diacov
"şi-a expus un punct de vedere personal", pe care "are dreptul să-l
aibă" şi această poziţie nu înseamnă o opinie separată în cadrul
majorităţii parlamentare.