Femeia este acuzată că ar fi înscris în anul şcolar 2007-2008 elevi
transferaţi de la alte unităţi de învăţământ cu alt profil, fără ca
aceştia să susţină examenele de diferenţă şi fără să prezinte actele
necesare transferului.
Secretara liceului este acuzată că a înscris la examenul de
bacalaureat, sesiunea iunie 2008 o elevă, care în anul şcolar 2005 -
2006 a absolvit clasa a IX-a, iar în anul şcolar 2006 - 2007 nu a
frecventat şcoala. Eleva i-ar fi achitat acesteia suma de 900 euro
reprezentând taxă de şcolarizare pentru clasele X-XI, deşi aceasta nu
a urmat cursurile şcolare şi a primit chitanţă pentru suma plătită.
"Aceeaşi orădeancă este suspectată şi că ar fi înscris la examenul de
bacalaureat sesiunea iunie 2008 un alt elev, care avea situaţia şcolară
neîncheiată, deoarece nu a frecventat cursurile şi nu a fost înscris în
catalogul clasei a XII-a, curs de zi", a
precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Alte acuzaţii sunt legate de faptul că suspecta ar fi înscris alţi doi
elevi la examenul de bacalaureat sesiunea iunie 2008, care au absolvit
anterior alte unităţi de învăţământ, fără a avea repartiţie de la
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. De asemenea, femeia ar fi
transferat, în anul şcolar 2004-2005, o altă elevă la liceul
particular la care îşi desfăşura activitatea, în clasa a X-a, fără a prezenta actele necesare transferului. Astfel că, la
verificarea dosarului de bacalaureat din sesiunea iunie 2008, acesteia
nu i-a fost găsită foaia matricolă pentru absolvirea clasei a IX-a,
fiind respinsă de la examenul de bacalaureat de către membrii comisiei
după susţinerea primelor două probe de examen.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii bihoreni cu suspecta în stare de libertate.