Prezentată la centrul de artă Martin-Gropius-Bau, cu titlul "Bauhaus, un model conceptual", expoziţia acoperă cei 14 ani (1919-1933) ai acestei mişcări avangardiste, care a influenţat toate domeniile artei, în special designul specific arhitecturii şi scenografiei.
Fondat în 1919, la Weimar, la 250 km sud-est de Berlin, şcoala Bauhaus (cuvântul e compus din rădăcina "bau", a verbului "bauen", a construi şi substantivul "haus", casă), a reunit mai bine de 200 de studenţi, dintre care majoritatea femei, ceea ce a constituit o excepţie în epocă.
Iniţiatorul curentului, Walter Gropius, considera pictura şi arhitectura ca integrate unei mari comunităţi artistice, explică Ulrike Bestgen, specialistă de la Fundaţia clasică din Weimar, co-organizator al evenimentului, citată de France 3. "Scopul ultim al demersului meu artistic este construcţia!", proclamă manifestul Bauhaus, care militează pentru abolirea "zidului de orgoliu care desparte artiştii de artizani".
"Gropius nu-şi dorea ca Bauhaus să devină un stil în sine, ci să dea o direcţie artistică, în sensul că îşi dorea ca arta să devină accesibilă tuturor", arată Ulrike Bestgen. "Fiecare profesor şi-a dezvoltat propriul stil", cu nume celebre, ca Mies van der Rohe, Vassili Kandinsky, Paul Klee sau Oskar Schlemmer, explică ea.
Prezentat la Berlin, "Leagănul din lemn" de Peter Keler, cu forme simple şi culori primare, creat în 1922 în stilul şcolii Bauhaus, arată influenţa maestrului Kandinsky.
După dizolvarea mişcării, în 1933, de către nazişti, care o considerau un fel de "artă degenerată", maeştrii şi elevii s-au risipit în toată lumea, contribuind la răspândirea influenţei mişcării Bauhaus. Expoziţia acordă un loc important moştenirii contemporane a mişcării: o colecţie de obiecte etichetate Bauhaus şi postate pe internet au contribuit la reconstituirea unui salon Ikea, al cărei mesaj este "design accesibil tuturor". Pentru o mişcare care se doreşte a fi "accesibilă tuturor", eticheta Bauhaus se vinde bine astăzi, mai ales în zona designului.
Aniversarea mişcării coincide cu împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, "înainte de care ar fi fost extrem de dificil să fie organizată o asemenea expoziţie", îşi aminteşte Ulrike Bestgen. Numeroase opere au fost aduse din colecţii care provin din Weimar şi Dessau, două oraşe situate în fosta RDG.