Tragedia a avut loc în provincia Qinghai, din vestul ţării. Victimele sunt trei turişti saudiţi şi trei chinezi. Potrivit televiziunii de stat, 21 de oameni au fost răniţi. Patru dintre ai au ajuns la spital în stare critică. În accident au fost implicate trei maşini.
Poliţiştii au anunţat că unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului în timp ce efectua o depăşire, ceea ce a condus la o ciocnire în lanţ. Şoselele din China sunt printre cele mai periculoase din lume. Potrivit statisticilor, 100.000 de oameni mor anual în accidente rutiere.