Sarkozy nu s-a ferit să îi critice dur pe trei dintre aliaţii săi. Despre Obama, preşedintele Franţei a declarat că acesta nu este întotdeauna suficient de hotărât şi eficient. El a insinuat că Obama este lipsit de experienţa necesară funcţiei de preşedinte al SUA.
Nici premierul Spaniei nu a scăpat de "biciul" declaraţiilor preşedintelui francez. Sarkozy a dat verdictul fără nicio ezitare: Zapatero probabil că nu e prea inteligent. Totuşi, el a mai îndulcit comentariile acide adăugând că în politică inteligenţa nu garantează succesul. Preşedintele Franţei a mai dat un verdict: cancelarul german Angela Merkel este încăpăţânat, dar până la urmă a ajuns la aceleaşi concluzii ca Sarkozy în privinţa crizei economice.
Sarkozy a făcut toate aceste declaraţii la un prânz privat, dar cum la masă au fost prezenţi şi membri ai opoziţiei, spusele liderului francez au ajuns repede la urechile presei. Se pare că toate aceste remarci erau legate de convingerea lui Sarkozy că el a gestionat cel mai bine criza economică.
După ce a terminat de criticat aliaţii statului pe care îl conduce, Sarkozy a avut grijă să arunce şi câteva vorbe de laudă. El a admirat "judecata subtilă" a lui Obama şi carisma liderului de la Casa Albă.