Samoa schimbă sensul de circulaţie!

Samoa a devenit prima ţară, din ultimele patru decenii, care îşi schimbă sensul de circulaţie. Începând de luni, locuitorii acestei insule circulă pe stânga, la fel ca britanicii, japonezii, australienii şi neo-zeelandezii.
Totul este dictat de raţiuni economice. Guvernul doreşte să aducă Samoa la acelaşi sistem cu Noua Zeelandă şi Australia. Aceasta pentru a-i încuraja pe cei 170.000 de samoani care trăiesc în afara ţării să le trimită rudelor rămase acasă maşini personale învechite, cu volanul pe partea dreaptă.