În salină, după ce cobori câteva trepte de lemne, primul lucru pe care îl întâlneşti este o impresionantă sculptură cu Fiul Domnului.
La 27 de metri adâncime, dăm de o capelă romano-catolică. Are tot ce-i trebuie, sculptat în sare, bineînţeles: altar, icoane, candelabru, balcon pentru cor. Aici este şi primul popas al minerilor care se închină la Sfânta Varvara, protectoarea lor.
La 40 de metri sub pământ mai găsim o altă bisericuţă.
Salina Cacica este unică prin faptul că galeriile au fost săpate manual, fără utilaje. A fost deschisă acum două secole, printr-o muncă titanică, iar situaţia este la fel şi astăzi. Pentru exploatarea şi scoaterea sării nu sunt folosite utilaje şi nici vagoneţi. Singura cale de acces sunt treptele de lemn.
Salina de la Cacica nu îi găzduieşte însă numai pe mineri, ci şi pe turişti.
Ceva mai încolo, salina se transformă într-un mic labirint. Câteva zeci de galerii îşi fac drum în cetatea de sare. Aflăm cu uimire că, odată, aici au răsunat ritmuri de vals şi tango.
Vremurile acelea s-au dus însă. Acum sala s-a transformat într-una de sport.
Ghidul nostru ne spune că aerul din salină e atât de curat, încât totul poate fi comparat cu o sală de operaţie. Şi devine cu atât mai pur cu cât ne cufundăm în întuneric.
La sfârşitul călătoriei ajungem la 63 de metri adâncime în subteran. Dacă vreţi să ocoliţi zilele călduroase de vară este numai bine să veniţi aici. Sunt doar 12 grade celsius.
