"Salariaţii au hotărât continuarea acţiunilor de
protest în vederea rezolvării favorabile a următoarelor probleme:
finalizarea negocierilor anuale obligatorii pentru anul 2009
referitoare la condiţiile de muncă şi salarizare în cadrul
Hidroelectrica şi filialele sale în conformitate cu înţelegerile
realizate la nivelul Ministerului Economiei, dar şi internalizarea
societăţilor de servicii energetice în cadrul
Hidroelectrica, având drept consecinţă reducerea costurilor şi
îmbunătăţirea calităţii activităţii de întreţinere şi mentenanţă", se
arată într-un comunicat emis de federaţie.
De asemenea,
salariaţii Hidroelectrica mai cer totodată neincluderea companiei şi a
SC Hidroserv prin divizare în cadrul Companiilor Energetice ce se
doresc a fi create de Ministerul Economiei.
"Astfel, începând cu data de 28 octombrie 2009, în fiecare miercuri a
săptămânii, între orele 12.00 - 14.00, se vor organiza pichete de
protest la sediul Hidroelectrica şi al Ministerului Economiei, din
Capitală.
Totodată, Federatia Univers precizează că a declanşat procesul de
strangere de semnături pentru organizarea grevei de avertisment şi a
grevei propriu zise.
Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de
energie electrică din România. Compania a acoperit anul trecut 26% din
producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte ca sursă
regenerabilă de energie apa. Compania este deţinută de statul român,
prin Ministerul Economiei, şi are peste 5.000 angajaţi.
Potrivit ultimului scenariu, în componenţa primei societăţi vor intra
Complexurile Energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova),
Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi
trei sucursale ale Hidroelectrica, SH Vâlcea, SH Slatina şi SH Sibiu.
Cea de-a doua companie va cuprinde Electrocentrale Bucureşti, CTE Deva
şi CET Paroşeni (aparţinând Termoelectrica), Porţile de Fier şi restul
sucursalelor Hidroelectrica (adică sucursalele Sebeş, Buzău, Târgu Jiu,
Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa), Compania Naţională a Huilei
(CNH) Petroşani.