\"Vreau să le mulţumesc oamenilor care au avut încredere în mine, chiar şi după acele eşecuri şi semieşecuri, pentru că ei mi-au dat putere. Sunt mulţumit de joc, pentru că am învins cu scorul de 2-0. Urmează însă meciul cu Gaz Metan Mediaş, apoi cel cu Ajax, din Liga Europa, şi trebuie să uităm acest succes. Pentru mine, această victorie înseamnă doar 3 puncte, dar şi faptul că am adus fericire suporterilor. Sunt bucuros că fanii sunt fericiţi\", a spus Sabău.
Antrenorul formaţiei de pe Bega a spus că această victorie este specială pentru fani, iar în semn de mulţumire faţă de jucătorii săi, care au reuşit să se impună în faţa roş-albilor după 12 ani, le va da acestora în cantonament \"câte o pizza şi o bere\".
Autorul celor două goluri, Gigel Bucur, a afirmat că este foarte bucuros pentru victorie şi susţine că \"dubla\" sa nu este cu nimic specială: \"A fost un meci greu, Dinamo a fost foarte organizată şi ne-a mai pus probleme. Noi am fost însă mai determinaţi şi, chiar dacă ei au făcut un meci destul de bun, am meritat să ne impunem. Presiunea a fost foarte mare, mai ales că nu mai câştigasem de 12 ani în faţa lui Dinamo. Era foarte importantă această victorie pentru toată lumea şi mă bucur că aceasta a venit şi datorită golurilor mele. Mai avem 3 etape şi sperăm să luăm toate punctele puse în joc, pentru că altfel nu putem spera la titlu\".
FC Timişoara a obţinut, luni, prima victorie în campionat în faţa lui Dinamo după 12 ani, după ce s-a impus cu scorul de 2-0, în etapa a 14-a a Ligii I. Ambele reuşite i-au aparţinut lui Gigel Bucur, care a profitat de două greşeli ale defensivei dinamoviste.