"Spre deosebire de alte companii, constructorul auto AvtoVAZ nu a făcut concedieri în masă", a declarat premierul Vladimir Putin, adăugând că producătorul american General Motors (GM) a concediat 34.000 de persoane.
În contextul actualei crize financiare, guvernul rus are ca prioritate salvarea locurilor de muncă pentru evitarea tensiunilor sociale. Oficialii au promis că vor pune la dispoziţie miliarde de dolari pentru ajutorarea angajatorilor în timpul crizei, după ce mai mult de un milion de ruşi şi-au pierdut locul de muncă, începând din decembrie.
Pachetul de salvare anunţat de Putin a ajutat compania AvtoVAZ să inverseze tendinţa de scădere a titlurilor din sectorul auto, unde acţiunile giganţilor internaţionali care au primit ajutor guvernamental s-au depreciat masiv la bursele europene şi în Statele Unite.
Acţiunile AvtoVAZ, companie deţinută în proporţie de 25% de constructorul francez Renault, s-au apreciat cu peste 28% în tranzacţiile bursiere din Moscova.