Finala ediţiei 2009 a Campionatului Mondial de handbal se va disputa între reprezentativele Rusiei şi Franţei, fetele din Hexagon reuşind să producă marea surpriză a fazelor eliminatorii, scoaterea din competiţie a vicecampioanei Europei, Spania.
Cu 27-23 a învins naţionala antrenată de Olivier Krumbholz, ea disputând a treia finală de CM, după cele din 1999 şi 2003. În ceea ce le priveşte pe rusoaice, ele rămân mari favorite la câştigarea celui de-al treilea titlu mondial consecutiv, după cele din 2005 şi 2007, mai ales că acum au spulberat Norvegia, cu 28-20.
Finala CM de handbal din China este programată duminică, de la ora 13.00.