Studiul realizat de El Pais şi compania Remesas.org arată că românii din Spania au trimis în ţară cu 7,5% mai mulţi bani în 2008 - 325 de milioane de euro, faţă de 303 milioane în 2007. Prin comparaţie, sumele trimise de columbieni şi ecuadorieni în ţările de origine au scăzut cu 28%, respectiv 23%.
Suma totală de bani trimisă de imigranţii din Spania în ţările lor de origine a scăzut în 2008 cu 4%. Astfel, dacă în 2007 străinii au trimis acasă 2,02 miliarde de euro, în 2008 suma a scăzut cu 81 de milioane, ajungând la 1.939 de milioane de euro.
Inigo More, de la Remesas.org, a explicat rezultatul sondajului pe de o parte prin impactul crizei economice, iar pe de alta prin faptul că mulţi imigranţi şi-au adus familiile şi s-au stabilit la Madrid.
Potrivit unui studiu al Fundaţiei Soros din februarie, suma medie anuală trimisă de românii din Spania în ţară este de 5.100 de euro. 80% dintre emigranţii români care au participat la cercetarea Fundaţiei Soros spun că au remis în ultimul an o parte din venituri în România.
Dintre aceştia 50% au trimis bani în mod regulat, iar 28% au trimis ocazional sau neregulat. Suma trimisă în ţară diferă în funcţie de venit, sublinia studiul. Cei care au venituri până în 750 de euro lunar au trimis în ultimul an 3.400 de euro în ţară, iar cei cu venituri între 750 şi 1.400 de euro au trimis în aceeaşi perioadă 6.800 de euro.
Spania este ţara cu cea mai ridicată rată de şomaj din Zona euro.