Cheltuielile lunare ale populaţiei au fost în trimestrul al treilea al anului trecut de 1.954 lei pe gospodărie, reprezentând 90,3% din veniturile medii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Cheltuielile lunare s-au situat în perioada iulie-septembrie la 671 lei pe persoană. În ceea ce priveşte veniturile, cele băneşti au fost, în medie, de 1.836 lei lunar pe gospodărie, iar veniturile în natură de 329 lei lunar pe gospodărie.