Dacă ştergem "zoaiele" groase care-l acoperă, tabloul acestei politici nebune se simplifică foarte mult. El arată astfel: un guvern căzut în parlament, o nouă majoritate parlamentară cu un prim ministru independent şi un cabinet de specialişti, un şef de stat şi un partid la umbra lui, cu un prim ministru tehnocrat şi un executiv politic. Majoritatea (PNL, PSD, UDMR şi minorităţile naţionale, adică toate formaţiunile parlamentare cu excepţia PD-L) se duce la preşedinte (Traian Băsescu) şi îi prezintă formula sa guvernamentală, dar acesta o respinge, cerând un cabinet politic condus de un independent. Majoritatea nu cedează la capitolul miniştri-specialişti şi-l avertizează pe preşedinte că orice altă variantă nu va trece de Parlament. A doua zi, preşedintele îl desemnează pe premierul tehnocrat pe care el îl consideră cel mai bun (altul decât al majorităţii), însărcinându-l să formeze repede guvernul politic. Taberele îşi aruncă de la una la alta responsabilitatea pentru prelungirea crizei politice. Ce se degajă din acest tablou?