Cine este curios să afle cu ce s-a ocupat Parlamentul uninominal ales al României între 1 februarie şi 1 iulie 2009, când a intrat, oficial, în vacanţă, nu are decât să deschidă site-ul Camerei Deputaţilor. Acolo, la legile adoptate pe anul în curs, va găsi un lung şir de ordonanţe de urgenţă aprobate şi câteva respinse – după cum a fost voia actualului Cabinet – tratate ratificate şi modificări minore aduse unor acte normative de interes restrâns. Dacă scotoceşte prin comisii după o iniţiativă parlamentară consistentă, un proiect cu greutate trimis de guvern, va constata că energia deputaţilor se descarcă, în lipsă de altceva, doar în confruntarea pe cazul „Ridzi”. Situaţia este identică şi la Senat, cu amendamentul că, pe agendă, au figurat două iniţiative originale ale senatorilor: una privind decretarea zilei naţionale a tatălui şi mamei, alta pentru înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor. Amândouă Camerele au abilitat Executivul să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, o binecuvântare absolut formală, de care Cabinetul Boc se putea, oricând, dispensa. Concluzia, după această succintă trecere în revistă: Parlamentul României nu mai există, el s-a dizolvat.