Doi atleţi politici mai stau încă pe gânduri, dacă să intre sau nu în cursa pentru Cotroceni: Traian Băsescu şi Sorin Oprescu. Ezitarea primarului general al Capitalei este de înţeles - îşi evaluează şansele şi resursele -, cea a preşedintelui în funcţie însă, pe care toată lumea îl vede ca pe un candidat cert, nu poate fi explicată decât prin prisma imaginii. Cum aşa-numitul orizont de aşteptare dat de indecizie a devenit extrem de îngust, mai rămâne întrebarea: candidează, dar cum? Să semene lansarea lui Traian Băsescu cu cea a lui Mircea Geoană, Crin Antonescu şi alţii, adică o propulsare cu balonaşe, steaguri şi entuziasm de partid, ori să capete proporţiile unei euforii cvasinaţionale, mai potrivită cu statutul de preşedinte în exerciţiu şi, teoretic, "al tuturor românilor"? Foarte probabil, Traian Băsescu va încerca să se diferenţieze şi să se detaşeze de rivalii săi, creându-şi un uşor avantaj încă din start.